ISTORIA ECHIPEI ARMATURA ZALAU

In prima editie postbelica a campionatului divizionar Divizia C, 1946-1947, reprezentanta orasului, CS Zalau, ocupa locul IX in seria a sasea. Apoi, timp de 22 de ani Zalaul nu va mai depasi nivelul campionatului regional si judetean.

In 1969, va reveni in Divizia C, prin echipa „Dinamo”. In continuare, Stafeta va fi preluata de „Unirea”, a carei prestatie competitionala, intre anii 1970-1976, va tinde catre promovarea in Divizia B, obiectiv realizat la capatul campionatului 1975-1976. Antrenor: Carol Calina. Jucatori: Cornaciu, M. Bunbut, Nistor, Both, Antal, Fabian, Al. Munteanu, Gh. Bunbut, Mathe, Vaida, Petreanu, C. Muresan, Ardeleanu, Feierstein.

In ianuarie 1976. „Unirea” isi schimba numele in „Armatura”, reprezentand intreprinderea de Armaturi Metalice din Fonta si Otel. Presedintele asociatiei si sectiei de fotbal este Nicolae Civarnache; antrenor . Emil Chirila. Dupa 2 ani la Divizia B, au urmat 4 campionate in Divizia C si promovarea, pentru a doua oara, in esalonul secund, in vara anului 1982, avandu-i ca antrenori pe Ioan Cotrut si Dorin Barbu. Lotul de jucatori: Marian, Cornaciu, Ghete, M. Bunbut, Petreanu, E. Terhes, Ciulean, Fl. Pop, Pascuta, Pasca, Cheregi, D. Crisan, Gh. Bunbut, Vaida, Ardeleanu, Chis, Butan, Roman. Revenirea in Divizia B a insemnat si o crestere a gradului de competitivitate a echipei care, condusa de antrenorul Dorin Barbu, reuseste sa ocupe locul V in 1982-1983 si locul IV in 1983-1984, in clasamentul seriei a treia. Din conducerea asociatiei faceau parte, in acest timp, Vasile Marchis (presedinte) si Petre Suciu (presedintele sectiei de fotbal). In urmatorii 11 ani (din 1984-1985 pana in 1994-1995), „Armatura” va fi o divizionara B cu un randament competitional constant bun.

Din pacate, lipsa sprijinului necesar din partea intreprinderii a facut ca echipa sa se apropie tot mai mult de zona retrogradarii, astfel ca, la sfârsitul campionatului 1994-1995, ea se va clasa pe locul XVIII in seria a doua a Diviziei B, coborând in esalonul trei. In 2003 promoveaza in Divizia B, unde joaca pana in sezonul 2005-2006 cand, din cauza problemelor financiare, Armatura Zalau se retrage din campionat dupa doar 4 etape si se desfiinteaza.

Sursa: Fotbal de la A la Z